Ptoza
Ptoza este termenul medical care denotă o lăsare sau cădere a musculaturii din jurul ochilor sau care susţine pleoapele. Un alt termen folosit frecvent este acela de „pleoape căzute” şi, ocazional, cel medical complet de blefaroptoză. Ptoza poate afecta unul sau ambii ochi. Este posibil să observaţi căderea pleoapei superioare, adică o lăsare a acesteia mai jos decât ar fi normal. Ptoza este un simptom frecvent de miastenia gravis şi adesea primul simptom prezentat de persoanele afectate. Ca toate simptomele de MG, ptoza se produce atunci când muşchii care controlează zona oculară, inclusiv cei ce susţin pleoapele, slăbesc. Ptoza se poate manifesta la adulţi, dar este şi o afecţiune congenitală, la unele persoane aceasta fiind prezentă de la naştere.
Diagnostic
Medicul dumneavoastră poate stabili gradul de severitate al ptozei prin examinarea ariei oculare, a pleoapei superioare şi prin efectuarea unor măsurători precise. Dacă suferiţi de ptoză, este posibil să prezentaţi şi alte simptome. Acestea pot include dureri de cap, probleme de vedere - cum ar fi vedere dublă - şi dificultăţi de vorbire sau înghiţire. Discutaţi cu medicul dumneavoastră de familie pentru a vă îndruma în obţinerea unui diagnostic şi tratament pentru ptoză. Dacă medicul dumneavoastră descoperă prezenţa slăbiciunii musculare, vă poate recomanda efectuarea unui test de sânge pentru a afla dacă nu suferiţi şi de miastenia gravis.
Tratament
Este important ca medicul să vă stabilească diagnosticul de ptoză înainte de a lua în considerare tratamentul. Blefaroplastia este o procedură recomandată uneori pacienţilor care suferă de ptoză. În cadrul acestei proceduri, pleoapa superioară este ridicată până la un nivel mai natural prin repoziţionarea muşchilor care o susţin. Chirurgul poate de asemenea să îndepărteze pielea sau ţesuturile redundante pentru a întinde zona din jurul ochilor.
Tipuri de MG
Având în vedere că există mai multe tipuri de miastenia gravis, care dintre acestea vă afectează?
Află mai multeDiagnostic și tratament
Aflaţi despre tipurile de tratament disponibile şi cum să obţineţi sprijin.
Află mai multeCauzele MG
De obicei, miastenia gravis apare la vârsta adultă. Aflați mai multe despre cauzele MG.
Află mai multeAți recomanda site-ul web UCBCares altor vizitatori?